"
"

Un Nistru, două maluri și o țară care de peste trei decenii așteaptă să fie reîntregită. Pentru oamenii din satul Ursoaia, raionul Căușeni, problema transnistreană nu înseamnă doar politică și negocieri fără sfârșit, ci familii despărțite de posturi de control, drumuri cu obstacole și o dorință simplă: să poată circula liber în propria țară. Localnicii cred că reunificarea este posibilă, iar exemplele din școli și instituții medicale arată că oamenii de pe cele două maluri sunt deja mai apropiați decât par. În timp ce politicienii caută de ani de zile o soluție pentru conflictul transnistrean, oamenii de pe cele două maluri își continuă viața împreună. Unii vin la Căușeni pentru un loc de muncă, alții își trimit copiii la școală. Pentru ei, Nistrul nu mai reprezintă o barieră de netrecut.

La Centrul de Sănătate Căușeni activează inclusiv specialiști care fac naveta din localitățile aflate în apropierea regiunii transnistrene. Șefa instituției, Valentina Panfilov, spune că personalul medical vine din mai multe localități, iar 15 angajați beneficiază de indemnizații pentru transport.

Și dacă adulții traversează Nistrul pentru un salariu, copiii îl traversează pentru educație. La Gimnaziul din Ursoaia învață 12 elevi din Bender. Directoarea instituției, Tatiana Cătănoi, spune că părinții își aduc copiii aici de ani de zile, iar unii au absolvit deja gimnaziul.

Pentru Tatiana Cătănoi, problema transnistreană este și o experiență personală. Timp de zece ani a lucrat la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, una dintre instituțiile cu predare în limba română din regiune. Spune că a cunoscut direct dificultățile de acolo, dar observă și schimbări care îi dau speranță.

Totuși, drumul spre reunificare rămâne complicat. Prezența militară rusă în regiunea transnistreană și lipsa unei soluții politice continuă să fie obstacole. Unii locuitori din Ursoaia consideră că oamenii de pe malul stâng își doresc tot mai mult libertate și condiții mai bune de trai.

Când va fi reîntregită Republica Moldova? Nimeni nu poate spune cu certitudine. Dar în Ursoaia, speranța nu a dispărut. Iar copiii care vin din Bender la școală, medicii care fac naveta și familiile care își păstrează legăturile demonstrează că apropierea dintre cele două maluri nu așteaptă neapărat o decizie politică.

 

Desktop content here