Incendiu în piața din orașul Căușeni. Peste 60 de metri pătrați dintr-o hală de fructe și legume au fost afectate de fum, după ce într-un colț al încăperii ar fi izbucnit un incendiu. Totul s-a petrecut miercuri la miezul nopții. Flăcările au fost atât de mari, încât au putut fi observate și de locatarii blocurilor din preajmă. Pompierii din Căușeni au activat nivel sporit de intervenție, antrenând și echipele din Căinari și Ștefan Vodă. Timp de o oră, incendiul a fost lichidat.
Noapte de coșmar pentru locuitorii câtorva blocuri locative din centrul orașului Căușeni. Un incendiu de proporții ar fi avut loc în hala de fructe și legume a pieței din centrul urbei. Focul ar fi izbucnit într-un colț al halei, iar flăcările au putut fi văzute de la câțiva metri distanță

Afectate de foc și fum au fost toate produsele din interiorul halei. Cartofi, ceapă, roșii, mere, castraveți și toate bunurile puse la dispoziția cumpărătorilor au fost făcute scrum
Vânzătorii care își făcuseră deja provizii pentru a asigura cu fructe și legume căușenenii înainte de Paște spun că au fost anunțați la miezul nopții.

Aceștia afirmă că nu aveau nimic în prize și că nu își dau seama de la ce ar fi putut izbucni focul.
Fumul dens ar fi afectat și unele buticuri din preajma halei. Această femeie afirmă că toate lucrurile expuse spre comercializare au fost afectate.
Flăcările ar fi izbucnit în jurul orei unu noaptea. Pompierii din Căușeni au reușit să lichideze flăcările în decurs de o oră.
Reprezentanții Direcției Regionale pentru Situații de Urgență urmează să stabilească cauzele izbucnirii incendiului.
Desktop content here













