Operatorii Serviciului 112 au preluat și procesat 180.944 de apeluri în luna octombrie. Potrivit datelor prezentate, 32% dintre acestea au fost non-urgente, ceea ce înseamnă aproximativ 58.000 de apeluri care nu au necesitat intervenția serviciilor specializate.
Cele mai multe solicitări au vizat hipertensiunea arterială – 15.875 de apeluri. Alte 11.410 au fost încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei”, iar 10.076 au vizat probleme de sănătate fără diagnostic confirmat.
De asemenea, operatorii au înregistrat 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 privind copii bolnavi.
Printre motivele solicitării ajutorului s-au mai numărat durerile toracice, incidentele patrimoniale, căderile și alte accidente, precum și dificultățile de respirație.
În cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai mare număr gestionat de un singur operator pe parcursul lunii a fost de 3.529 de apeluri.
Serviciul 112 atrage atenția că apelurile non-urgente ocupă timpul operatorilor și pot întârzia acordarea ajutorului persoanelor aflate în pericol.
Sursa: Realitatea.md
Desktop content here






