În fiecare dimineață, Andrei Tocarenco își ia bastonul și merge la serviciu. Știe drumul cu ochii închiși, pentru că așa îl parcurge de 24 de ani. Îi ia vreo 20 de minute ca să ajungă la poarta întreprinderii „Rassvet” (Zorii) din orașul Tiraspol. Salută paznicul apoi și câinele, care îi răspunde la binețe dând fericit din coadă. Încă vreo cinci minute și iată-l la intrarea în întreprindere.
După acest scenariu a început și ziua în care Andrei Tocarenco a acceptat să ne prezinte locul său de muncă. Pășim în incinta clădirii cu două etaje. Din hol ne îndreptăm spre încăperea din care se aude un vuiet ca de tren. E deranjant, însă Andrei se bucură să-l audă. Îl asociază cu pulsul inimii. Dacă există, înseamnă că întreprinderea trăiește și toți 30 de angajați vor avea de lucru.
Zgomotul vine de la trei utilaje. Primul fabrică cleștișoare colorate pentru rufe. Al doilea – umerașe din plastic. Iar cel de-al treilea – zdrobește seringi de unică folosință, pentru a produce materia primă necesară. Cel de-al doilea echipament și matrițele pentru el au apărut la întreprindere acum o jumătate de an. Au fost cumpărate dintr-un grant în valoare de 10 mii dolari oferit de Suedia și Marea Britanie, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), pentru a dezvolta o afacere socială.
Întreprinderea de instruire și producție „Rassvet” este printre primele companii din stânga Nistrului care oferă locuri de muncă pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Alte patru întreprinderi din regiune au beneficiat de asistență pentru dezvoltarea antreprenoriatului social. Astfel, se contribuie la crearea locurilor de muncă și a oportunităților de dezvoltare profesională pentru persoanele vulnerabile.
Puse în funcțiune, utilajele au reanimat întreprinderea aflată la ananghie și, totodată, au rezolvat problema reciclării seringilor de unică folosință. Acestea sunt decontaminate și livrate la întreprindere de către unitățile medicale din regiune, pentru a fi transformate în cleștișoare și umerașe. De exemplu, din 40 de kilograme de seringi pot fi obținute până la 6 kilograme de cleștișoare pentru rufe. În curând, la aceste strunguri vor fi confecționate și accesorii din plastic pentru geamuri termopan. Iar asta înseamnă că vor mai fi create încă vreo șase locuri de muncă, iar întreprinderea va putea achita salariile tuturor angajaților.
„În sfârșit și la noi s-au ivit zorii. Odată cu acest grant ni s-au deschis noi perspective, iar oamenii s-au însuflețit. Nici acum nu-mi vine să cred că e realitate”, ne spune directoarea întreprinderii, Tatiana Novicova.
Pe lângă grant, întreprinderea a beneficiat de mentorat în afaceri și instruiri tematice, ceea ce i-a ajutat printre altele să găsească și o piață de desfacere pentru mărfurile produse. Astfel, umerașele vor ajunge în curând la cea mai mare fabrică de confecții din stânga Nistrului. Cu timpul, Tatiana Novicova își propune să extindă geografia vânzărilor și să mărească capacitatea de producere.
Odată cu echipamentul procurat, la întreprindere au apărut și doi angajați noi. Iurii Lîtchin este unul dintre ei. A lucrat toată viața șofer, iar de câteva luni este maistru turnător la strungul de confecționare a umerașelor. „Datorită echipei, care e prietenoasă și receptivă, am deprins repede meseria și m-am adaptat din mers”, ne spune Iurii.
Maiștrii de la strunguri sunt „ochii de împrumut” pentru oricine are nevoie de ei în cadrul întreprinderii. Iurii susține că la „Rassvet” a învățat ce înseamnă empatie cu adevărat. „Aici nimeni nu are nevoie de milă, ci de încurajare. Și e de ajutor, când e cazul. Tuturor ne place să fim utili, de aceea este important ca să fie create condiții pentru a ne simți așa”, a fost concluzia lui.
Bătând ritmic cu bastonul, Andrei urcă scările la etajul doi și ne conduce la locul său de muncă. Trece prin secția în care două colege asamblează cleștișoarele pentru rufe cu o dexteritate de invidiat. Elena Lira lucrează la „Rassvet” de 38 de ani, timp în care întreprinderea i-a devenit casă. Zilnic prin mâinile ei trec peste o mie de cleștișoare. La prima vedere pare simplu, însă e nevoie de multă dibăcie pentru a uni cele două bucăți de plastic și a le fixa pe un inel metalic. Ca să-și protejeze vârful degetelor, le-a înfășurat în bandă izolatoare. E greu? „Nici vorbă! Pentru mine serviciul e un motiv de fericire. Aici comunicăm, ne împărtășim gândurile și emoțiile. E sursa mea de venit și sursa zilnică de bucurii”, ne spune ea.
Andrei e de aceeași părere. Viața întreprinderii e și viața lui. Au mers mână în mână aproape un sfert de secol, iar cei mai triști ani au fost cei în care n-a avut de lucru și s-a simțit izolat. A venit aici la un an după ce a absolvit internatul specializat din Bălți și de atunci nu a mai plecat. De altfel, ca și majoritatea angajaților. Sunt ca o familie mare. Atunci când cineva dintre colegi nu reușește să-și finalizeze sarcina, toți ceilalți îi sar în ajutor. Viața i-a dat mai multe lecții, Andrei a învățat două cele mai importante: să nu se teamă să meargă înainte și să nu lase niciodată mâinile în jos. E ceea ce îi sfătuiește și pe colegii lui.
Andrei povestește că și-a pierdut complet vederea ca urmare a unui traumatism la naștere. Natura însă l-a ajutat să vadă cu toate celelalte simțuri, dar mai ales cu „puterea minții”. „Și unui om cu ochi ageri i-ar fi greu să asambleze prelungitoare, eu însă simt cu degetele toate elementele fine și îmi este mai ușor să le unesc sau înșurubez fără a le vedea deloc”, explică Andrei. Văzând cum lucrează ca pe bandă rulantă nu ai cum să nu-i dai dreptate. De 12 ani muncește în secția de asamblare a prelungitoarelor, iar până atunci a îndeplinit și alte munci. „N-aș putea conduce un automobil, în rest, cred că m-aș descurca cu toate sarcinile”, zice el.
E amiază și Andrei Tocarenco își caută bastonul ca să meargă acasă. Atât a fost de lucru pentru azi. Se va întoarce în apartamentul său mic, unde locuiește singur. Va găti o supă sau poate cartofi în rolă. Îi place să gătească, să asculte cărți audio sau comedii vechi. Sunt ocupațiile care îi colorează viața. Ca și restul colegilor, Andrei ar prefera să lucreze până în seară. Speră că vor trăi și asemenea zile. Visează ca spațiile de lucru de la „Rassvet” să se umple de mai multă viață și crede, cu adevărat, că în curând își va vedea dorința îndeplinită. Nu în zadar se spune că atunci când visezi la ceva cu ochii închiși, visul are o putere mai mare de a se împlini. (După PNUD)
(Pentru conformitate, Lilia Grubîi)
