Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” invită la evenimentul de lansare a Campaniei naționale „Prevenirea traumatismelor și siguranța copiilor în trafic”, ediția 2023. Acțiunea este organizată de către Departamentul Medicină Preventivă al Universității în parteneriat cu Inspectoratul Național de Securitate Publică, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova și Organizația „Automobil Club din Moldova”.

Evenimentul va avea loc în data de 20 noiembrie la Liceul Teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” din Chișinău (str. Bucureşti, 64), începând cu ora 9:00. 

În perioada 20-26 noiembrie, organizatorii campaniei vor desfășura acțiuni de informare și educare privind comportamentul conducătorilor auto și a elevilor în trafic, în scopul prevenirii traumatismelor și sporirii gradului de siguranță rutieră. Totodată, studenții USMF „Nicolae Testemițanu” de la programul de studii Sănătate publică și specialiști din cadrul Direcției poliție de patrulare a Inspectoratului Național de Securitate Publică vor distribui materiale informative la acest subiect.

Acțiunea se înscrie în Planul Global de Siguranță Rutieră și Decadei de Acțiuni pentru Siguranță Rutieră pentru anii 2021-2030, adoptate de Organizația Națiunilor Unite, prin care Republica Moldova s-a angajat să reducă rata de decese cauzate de accidente rutiere și a traumatismelor cu 50 la sută, până în 2030.  Totodată, anual, în a treia duminică a lunii noiembrie este marcată Ziua Mondială a Comemorării Victimelor Traficului Rutier, în acest mod fiind promovată intens siguranța rutieră și responsabilizarea tuturor participanților în trafic. 

Inițiativa este susținută de proiectul internațional „iCREATE: Sporirea capacității de cercetare în Europa de Est”, finanțat de institutele naționale de sănătate din SUA, ce are drept scop sporirea capacității de cercetare și prevenire a  traumatismelor și violenței în trei țări în curs de dezvoltare: Armenia, Georgia și Republica Moldova.

(Pentru conformitate, Lilia Grubîi)