Astăzi, la Guvernul Republicii Moldova, a avut loc ceremonia de premiere a celor mai activi seniori și seniore din țară, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul, organizat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a adus recunoaștere și apreciere pentru eforturile și contribuțiile deosebite ale vârstnicilor din diverse domenii, în cadrul concursului național „Pentru o viață activă la orice vârstă” – ediția 2024.

După evaluarea celor 14 dosare depuse, Comisia de evaluare a desemnat 8 câștigători care s-au remarcat prin realizări excepționale în domenii precum cultură, educație, arte tradiționale, asistență socială și muzeografie. În semn de recunoștință, fiecărui câștigător i s-a acordat, pe lângă titlul de laureat, și un premiu financiar.  Suma totală a premiilor oferite a fost de 80 000 de lei.

„Este un privilegiu să recunoaștem realizările celor 8 laureați excepționali, care ne inspiră prin dedicația și pasiunea lor. Bunăstarea vârstnicilor este o prioritate fundamentală pentru acest Guvern. Am crescut pensiile, am investit în servicii sociale esențiale și continuăm să promovăm îmbătrânirea activă prin programe inovatoare, precum Universitatea pentru Vârsta a Treia. Recunoștința și respectul nostru pentru fiecare dintre voi sunt profunde și necondiționate!” a declarat Alexei Buzu, ministrul muncii și protecției sociale.

Maria Pancu, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, prezentă la ceremonie, a felicitat laureații, adăugând: „Felicitări, dragi oameni de vârsta a treia, să ne fiți sănătoși și plini de entuziasm! Noi, cei din Parlament, împreună cu Guvernul, vom face totul pentru a vă sprijini în continuare, nu doar la Chișinău, ci în întreaga țară. Voi sunteți cei care ne ajutați să construim un viitor european pentru Moldova.”

Concursul Premiul Naţional pentru Vârstnici „Pentru o viaţă activă la orice vârstă” se desfășoară anual, începând cu 2017, în scopul promovării îmbătrânirii active, implicării seniorilor în viața socială și aprecierii performanțelor lor excepționale.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale adresează felicitări tuturor persoanelor vârstnice din Republica Moldova, cu ocazia acestei zile speciale, exprimându-și respectul și recunoștința pentru contribuția lor în dezvoltarea societății.

Lilia Grubîi