Susținerea partenerilor din Eleveția este o mare prioritate a Spitalului raional Căuşeni „Ana şi Alexandru”.  Pe parcursul anulul 2022, mai multe proiecte și traininguri a echipei de medici din cadrul Spitalului au avut loc cu susţinerea colegilor elveţieni.

„Suntem onorați din nou să fim vizitați de către Katri Hoch, șefa programului de asistenta umanitara a Elveției, și Silvia Morgoci, manager de proiect. Acestea  au vizitat astăzi Spitalul din Causeni cu scop de monitorizare a rezultatelor proiectului de formare a capacităților personalului medical de acordare a serviciilor medicale de urgenta in contextul crizei refugiaților”, a anunţat instituţia medicală.

Susținerea permanentă și colaborările noi care au fost implementate în cadrul vizitei vor aduce noi succese pentru activitatea instituției, precum și vor îmbunătăți calitatea serviciilor medicale acordate, a explicat sursa citată.

Anul 2023 a început cu frumoase proiecte și obiective pentru Spitalul raional Căușeni

IMSP Spitalul Raional ,, Ana și Alexandru, în scopul îmbunătățirii continue a calității asistenței medicale acordate, implementează noi proiecte și relații, fiind mereu cu deschidere spre noi colaborări.

La data de 18 ianuarie, la Căuşeni a avut loc vizita reprezentanților mai multor entităţi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în Moldova cum ar fi OMS, CUAMM, UNDP, UNICEF, UNFA, prin prezența lui Nuran Higgins, Emanuela Parotto, Paolo Bortelani, Daniele Trebisanuto, si reprezentantutului CUAM – Antonio Zaroini.

În cadrul vizitei au fost revizuite activitățile mai multor secții precum pediatrie, obstetrica și ginecologie, fiind discutate viitoare proiecte de dotare, colaborare și traininguri pentru îmbunătățirea asistenței medicale acordate, precum și serviciilor de calitate, pentru anul 2023.

„Aducem sincere mulțumiri tututor oaspeților din cadrul delegației OMS și Fundației CUAM, pentru contribuirea la consolidarea sistemului medical din Republica Moldova, inclusiv în cadrul Spitalului raional Căușeni”, spune administraţia Spitalului din Căuşeni.

Lilia Grubîi