Un șofer a tamponat mortal un pieton, în raionul Ștefan Vodă, după care a fugit de la fața locului. Tragedia s-a întâmplat în seara de 1 noiembrie, în localitatea Purcari.
Potrivit poliției, victima este un bărbat de 71 de ani. Acesta se deplasa pe partea carosabilă, în momentul în care a fost izbit în plin de un automobil, șoferul implicat fugind de la locul accidentului.
Imediat la fața locului a fost solicitată poliția și o ambulanță, care a preluat victima. Din nefericire însă, traumatismele suferite au fost incompatibile cu viața, pietonul decedând în drum spre spital.
La scurt timp a fost depistat și conducătorul auto, suspectat de accident. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 60 de ani. Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de 0,65 de mg/l de alcool în aerul expirat.
Șoferul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele acestuia fiind inițiat un proces penal.