Doi frați de 20 și 22 de ani din satul Chircăiești raionul Căușeni acuză că ar fi fost bătuți măr de o grupare din care face parte un angajat al poliției și soțul primăriței. Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 22 spre 23 septembrie curent după ce între doi tineri s-ar fi iscat o neînțelegere, iar unul dintre ei , i-a aplicat câteva lovituri celuilalt. Victima nu a stat mult pe gânduri și a adunat mai mulți maturi și tineri din localitate, iar peste câteva minute au pătruns cu bâte din cauciuc și răngi metalice în gospodăria în care făptuitorul și i-au maltratat pe toți care erau acolo fără a le explica motivul. După incident doi tineri au ajuns la spital cu multiple leziuni și fracturi.

Mihail Caldarare din Chircăiești povestește că în noaptea de 22 spre 23 septembrie împreună cu fratele și alți trei amici ar fi fost bătuți măr după ce un prieten care îi datora bani a adunat o grupare din sat , ar fi pătruns într-o gospodărie și i-au maltratat fără nici un motiv.

Tînărul recunoaște că totul ar fi pornit după ce el i-a cerut banii amicului său, iar acesta l-ar fi  numit cu cuvinte urîte.

Tînărul i-ar fi aplicat prietenului cîteva lovituri, iar după aceasta victima a adunat mai mulți băieți din sat și i-au tras lui și amicilor săi o bătaie soră cu moartea. Acesta povestește că printre atacatori era și soțul primăriței, dar și un polițist îmbrăcat în civil care  urmărea bătaia.

Cu lovituri s-a ales și fratele tînărului, dar și alți trei băieți care ar fi nimerit întîmplător la acea  încăierare. El afirmă că aceste neînțelegeri sunt de mai mult timp și că anterior a fost amenințat cu cuțitul de către cel care a adus gruparea.

El afirmă că în timpul altercațiilor soțul primăriței stătea în poartă și nu le permitea să fugă. Tatăl băieților afirmă că după incident unul dintre băieți era în stare gravă și nu sa putut ajunge acasă.

El afirmă că a fost chemată ambulanța și poliția, iar tinerii cu diverse fracturi au fost transportați la spital. Bărbatul povestește că nu este prima dată cînd gruparea acționează în acest fel pe teritoriul satului .

Primarul satului Chircăiești Galina Ceban afirmă că a auzit despre cele întâmplate, aceasta spune că soțul ei a nimerit întîmplător în acel loc.

La moment poliția din Căușeni a deschis un dosar penal pe numele făptuitorilor. Oamenii legii afirmă că tînărul care ar fi adus gruparea a mai fost anterior judecat pentru acțiuni similare și chiar condamnat la detenție pe teritoriul federației ruse.

La moment poliția din Căușeni cercetează cazul, dacă vor fi găsiți vinovați făptuitorii riscă de la 3 la 7 ani privațiune de libertate.