Situație ieșită din comun în Consiliul raional Căușeni. Luni dimineața la serviciu au venit doi președiți de raion. Unul dintre ei s-a baricadat în cabinet și a zis că nu iese de acolo până nu se încheie ziua de muncă, cel de al doilea și-a găsit un alt cabinet și a efectuat lucrul cu angajații dintr-un birou care nu i-ar aparține. Se întâmplă după ce vinerea trecută Consiliul raional Căușeni a abrogat decizia de numire în funcție a lui Nicolae Gorban de la PDM din anul 2019 și a numit un alt președinte de raion de la PAS pe Alexandru Catan. La fața locului au venit și polițiștii pentru a interveni în caz de necesitate.

După ce vinerea trecută 18 consilieri din Consiliul raional Căușeni l-au revocat din funcție pe președintele raionului și au numit altul în loc, luni dimineața la biroul preşedintelui pretindeau doi şefi .

Nicolae Gorban fostul președinte de raion spune că s-a prezentat la muncă conform atribuțiilor de serviciu, iar decizia de abrogare a sa din funcție ar fi ilegală.

La rândul său Alexandru Catan spune că decizia de numire a sa în funcția de președinte de raion a fost semnată și publicată în registrul actelor locale, de aceea conform legii el e noul președinte.

Solicitat să se expună pe acest caz șeful Oficiului teritorial al Cancelarie de stat Sergiu Babin afirmă că Alexandru Catan ar trebui să își execute atribuțiile de serviciu, iar Nicolae Gorban dacă nu este de acord cu decizia consiului raional este în drept să o atace în instanța de judecată.

Acesta afirmă că în RM nu există dualitatea puterii, iar dacă a fost sau nu desemnat legal noul președinte, ar trebui să se expună instanța de judecată. Între timp lui Nicolae Gorban i s-ar fi anulat semnătura electronică de președinte de raion, iar angajații consiliului au fost avertizați să nu execute ordinile acestuia.