La 03 octombrie 2017, în jurul orelor 04.45, pompierii unităţii de salvatori şi pompieri Căuşeni au fost alertați de urgență pentru a interveni la localizarea unui incendiu a unei case de locuit din comuna Baccealia, raionul Căuşeni.

Pentru stingerea incendiului ce a durat aproximativ 4 ore, a fost necesară intervenţia a două echipaje de pompieri cu două autospeciale de intervenţie.

În urma arderii nimeni nu a avut de suferit.

Circumstanțele producerii incendiului, precum şi prejudiciul cauzat urmează a fi stabilite.

Direcţia Situaţii Excepţionale Căuşeni a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI atenționează populația să respecte regulile anti-incendiare, iar în caz de situații excepționale, persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 901.