Elevii unei școli din raionul Căușeni vor învăța șase zile pe săptămână în loc de cinci, renunțând totodată  la vacanța de toamnă! Este vorba de 380 de elevi ai LT Grigore Grigoriu din satul Cîrnățeni raionul Căușeni care începând cu săptămâna curentă vor învăța și sâmbăta, inclusiv în vacanța de toamnă. Se întâmplă după ce instituția școlară urmează să demareze lucrări la cazangeria școlii și să schimbe cazanele termice.

 

Natalia Paniș, directoarea liceului spune că cele două cazane ar fi ieșit din funcțiune încă la început de primăvară, din cauza procedurilor lungi de achiziție ,inclusiv licitație lucrările la cazangerie încă nu au  început, elevii riscând astfel să înghețe la iarnă în școală.

Pentru a evita acest lucru Consiliul de administrare al școlii  și comitetul părintesc au solicitat Direcției de educație a raionului Căușeni extinderea perioadei de învățare a elevilor.

Astfel până în această dată elevii și profesorii vor fi chemați în sălile de curs inclusiv în zilele de sâmbătă.

Vacanța de toamnă a fost strămutată pentru perioada  22 noiembrie-5 decembrie după care elevii vor reveni din nou în bănci până la Revelion.

Natalia Paniș speră că astfel vor fi evitate îmbolnăvirile în rândul elevilor, iar clasele chiar dacă nu se vor încălzi nu vor fi atât de reci.

Managerul instituției școlare speră că lucrările de schimbare a cazanelor să decurgă mai operativ, iar procesul educațional să nu sufere atât de mult!

 

Cazanele școlii urmează să fie schimbare de Consiliul Raional Căușeni și vor costa 1milion 189 de mii de lei.