Liceul teoretic „Alexei Mateevici” din oraşul Căuşeni a înregistrat cele mai bune rezultate la sesiunea de bacalaureat din acest an, plasându-se pe locul 34 din cele 314 licee teoretice din Republica Moldova.

 Instituţia este urmată de Liceul „Mihai Eminescu” din oraşul Căuşeni, care ocupă locul 63, şi Liceul teoretic „Meşterul Manole” din satul Sălcuţa, raionul Căuşeni, situat pe locul 78.

 În topul primelor cele mai bune o sută de licee din ţară a intrat şi Liceul teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt Vodă” din satul Taraclia, raionul Căuşeni, situat pe locul 88. Liceul „Ştefan Vodă” din oraşul Ştefan Vodă, s-a clasat pe locul 99.

Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare prezintă clasamentul instituțiilor de învățământ, alcătuit pe baza rezultatelor obținute de candidații înscriși în acest an la sesiunea de bacalaureat 2022.

La examenul de bacalaureat 2022 au participat 375 de instituții, dintre care: 319 licee teoretice, 47 de colegii, 47 de colegii şi centre de excelenţă şi 9 universităţi.

Conform rezultatelor finale, 95 de licee teoretice au rata de promovare a examenului de bacalaureat de 100 %, 14 dintre aceste instituții, obținând media la examen mai mare sau egală cu 8.

„Apreciem înalt dedicația și profesionalismul de care dau dovadă atât profesorii care pregătesc elevii pentru susținerea evaluărilor naționale, cât și a echipelor implicate în procesul de organizare și desfășurare a examenului național de bacalaureat.

Constatăm o dată în plus că prin menținerea rigorilor înalte cu privire la organizarea și desfășurarea examenului național de bacalaureat în mod corect și transparent, contribuim la creșterea calității în educație”, indică Ministerul Educaţiei.

În context, Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare aduc mulțumiri echipelor din Centrele de Bacalaureat și Centrele Republicane de Evaluare, delegaților Comisiei Naționale de Examene și reprezentanților Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului pentru munca depusă în asigurarea bunei desfășurări a probelor de examen și a procesului de evaluare.

Lilia Grubîi

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Extrage [446.16 KB]