Noile reforme destinate mediului de afaceri din Republica Moldova au fost prezentate luni în cadrul unei ședințe la care a participat noul Ministru al Economiei Dumitru Alaiba  și ai întreprinderilor mici și mijlocii. Reuniunea a avut loc în raionul Ștefan Vodă. Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, a declarat că mediul de afaceri are nevoie ca autoritățile să asigure reguli de joc clare pentru toți agenții economici, claritate în ceea ce privește posibilitatea dezvoltării afacerii și respectarea legii de către toți. Ministrul a specificat pașii întreprinși de Guvern pentru îmbunătățirea mediului de afaceri.

Noul ministru al economiei Dumitru Alaiba a întreprins luni prima sa vizită de lucru în teritoriu în raionul Ștefan Vodă.

Acesta s-a întrunit cu conducerea raionului și cu agenții economici. În cadrul reuniunii s-au discutat Obiectivele politicii fiscale de stat, investiții și reinvestiri în domeniul antreprenorial;

încurajarea agenților economici în mărirea veniturilor; readucerea la 0% a impozitelor, Programele mici de finanțare, Fondul de Garantare a Creditelor, 

Eliminarea comisioanelor și compensarea parțială a ratei de dobândă.

Antreprenorii prezenți la eveniment au venit cu mai multe întrebări .

În cadrul reuniunii a participat și deputata Ersilia Qatrawi, originară din Ștefan VODĂ.

Reuniunea a durat aproape trei ore.