Directorul Agenţiei Naţionale a Arhivelor, Igor Caşu, s-a aflat în această săptămână în vizită la Căușeni şi Ştefan Vodă, notează Studio-L.

„La Căuşeni, ne-am întâlnit cu doamna Viorica Babin, șefa serviciului de arhiva și cu domnul Nicolae Gorban, președinte al Consiliului raional Căușeni, cu care am discutat problemele cu care se confrunta arhiva raională. O discuție foarte utilă care sperăm sa dea rezultate într-un viitor apropiat în ce privește identificarea unui nou sediu pentru Arhivă dat fiind faptul că cel prezent nu dispune nici de spațiu suficient, nici de condiții tocmai adecvate pentru pastrarea documentelor”, a relevat Igor Caşu.

A doua vizită a fost efectuată la Ștefan Vodă. „Şi aici  ne-am întâlnit și am avut o discuție la fel de constructiva despre starea arhivelor cu doamna Lidia Matveev, șefa serviciului raional de arhiva, precum și cu domnul Vasile Maxim, președinte al raionului Ștefan Vodă. Aici s-au început deja lucrările de proiectare in vederea transferării arhivei dintr-un spațiu impropriu in unul care să corespundă cerințelor necesare pentru păstrarea documentelor”, potrivit oficialului.

Este prima vizita a unui director al arhivelor la Ștefan Vodă, din 1996, de când doamna Matveev lucrează la serviciul raional de arhiva.

Lilia Grubîi