Din 24 februarie, lumea s-a schimbat. După invazia Rusiei în Ucraina, lumea practic s-a împărţit în „până la” şi „după”. Ceea ce până mai nu demult era subiect de film, de manual de istorie,  a ajuns să fie realitate, or, la început de al treilea deceniu al secolului 21, în inima Europei, în epoca digitalizării şi performanţei, civilizaţia este supusă încercării de a  afla ce înseamnă o situaţie excepţională în stare de război.  Republica Moldova este ţara care este nevoită să fie un actor în acest război, fiind stat vecin cu Ucraina, pe o mare parte de frontieră. Fiind şi un stat cu prezenţă militară rusă, pe un teritoriu necontrolat, nerecunoscut, cu guvernare autoproclamată, sub influenţa statului agresor  Federaţia Rusă, cum este regiunea transnistreană.

Orice conflict armat, dar mite un război de amploare declanşat în nemijlocită apropiere, implică atitudine şi din partea statelor vecine, atât la nivel de guverne, cât şi la nivel civil, de populaţie. La moldoveni, această atitudine s-a manifestat destul de rapid, chiar în primele zile după 24 februarie. Iniţial, în mare parte convinşi că acest război, numit de Kremlin „operaţiune specială” se va termina în câteva zile, cu înfrângerea armatei ucrainene, iar anexarea teritoriilor din Lugansk şi Donbas va fi o poveste ca şi a Crimeei, în 2014, când lumea a trecut destul de degajat peste fapt. Poate deatâta că în 2014 s-au mai păstrat nişte simulacre de democraţie, cum ar fi un referendum organizat urgent şi netransparent în peninsulă, poate că imaginea lui Putin era alimentată de prietenii, simpatii şi susţineri mai puţin făţişe din partea mai multor lideri de state.

Ei bine, în 2022, apetitul Rusiei a crescut şi s-a aprofundat, însă şi riposta dată de Armata Ucrainei a fost feroce, eroică şi curajoasă, iar deja după prima lună de război a fost clar că planurile Moscovei de a finaliza aşa-numită „operaţiune specială de denazificare şi demilitarizare” în trei zile, ceea ce le va permite să-şi extindă imperiul, au eşuat lamentabil. La mai mult de jumătate de an de la declanşarea războiului în ţara vecină, populaţia Republicii Moldova s-a împărţit ca niciodată: în cei ce ţin cu ruşii şi Putin; în cei ce susţin Ucraina şi preşedintele Zelenski, existând şi o categorie indecisă, indiferentă, care afirmă că n-are treabă cu ceea ce se întâmplă.

De la începutul războiului, guvernarea de la Chişinău s-a poziţionat ferm împotriva agresiunii ruseşti, au fost întreprinse mai multe acţiuni de susţinere a Ucrainei şi în primul rând Moldova a dat dovadă de o bună organizare în gestionarea crizei refugiaţilor. Iar la mai mult de jumătate de an de război, în urma atrocităţilor ruşilor în Ucraina, oamenii din Republica Moldova înţeleg tot mai clar că depinde foarte mult de cine va câștiga războiul. De cum se încheie acest conflict, depinde dacă vom avea un sistem de reguli care protejează statele mai mici de abuzul statelor mari sau nu. Narativul câștigător va depinde de cine va câștiga războiul. Nu e doar pentru că întotdeauna în istorie învingătorii au scris istoria, ci și pentru că în joc nu se află doar soarta Ucrainei, ci întreg sistemul mondial.

 Potrivit analistului Anatol Ţăranu, „în aceste condiții, Republica Moldova trebuie să dispună de planuri de reacție la orice opțiune de evoluție a evenimentelor la care va recurge Rusia. Războiul din Ucraina a creat o situație de criză profundă în mai multe sfere ale vieții statului moldovenesc. Însă acest război a provocat la viață și oportunități neașteptate, care trebuie folosite la maximum. În primul rând, este nevoie de intensificat acțiunile pe dimensiunea integrării europene a Republicii Moldova”.

„Războiul din Ucraina a readus în prim-planul atenției publice din Republica Moldova necesitatea consolidării solidarității și unității naționale a spațiului etno-cultural românesc, ca factor decisiv de creștere a rezilienței statului moldovenesc în fața unei posibile agresiuni militare din exterior. Intensificarea integrării cu România înseamnă pentru Republica Moldova desprinderea de spațiul rusesc, diminuarea logicii pretențiilor Kremlinului privind includerea statului nostru în zona de influență geopolitică preferențială a Moscovei. Și invers, neglijarea și opunerea procesului de inter-cooperare între România și Republica Moldova, echivalează cu dezarmarea statului moldovenesc în fața aspirațiilor imperialiste ale Moscovei de refacere a așa numitei Rusii istorice”, afirmă sursa citată.   

La rândul său, diplomatul Igor Klipii, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, fost ambasador al ţării noastre în Lituania, scrie: „Ucraina luptă! Noi …noi sperăm că ei vor rezista! Suntem vigilenți desigur și extrem de cumpătați, sporadic neutri, nu aplicăm sancțiuni etc., dar s-ar putea ca rezistența Ucrainei să nu fie decât un răgaz de timp oferit nouă ( inclusiv întregii civilizații occidentale) pentru a aprecia parametrii pericolului și pentru a acționa adecvat și solidar. Iar solidaritatea este mai mult decât „ emoții de solidaritate”. Ea presupune acțiuni concrete.

Nu putem exclude (mai ales că știm asta ) că avem și din cei care iau în calcul și perspectiva de a se acomoda în caz de, Doamne ferește, Federația Rusă ajunge până la noi. Pentru aceștia pericolul ocupației reprezintă o perspectivă de afirmare politică sau, presupun unii, de supraviețuire politică. (Asta nu înseamnă că mulți din ei nu vor fugi în Vest – că nu toți sunt idioți).

Prin urmare, atunci când televiziunile din Republica Moldova, azi (!), în plin război la frontiera noastră promovează Uniunea euro-asiatică drept o alegere democratică, drept o alternativă pentru Republica Moldova, înseamnă că „noi” suntem, cel puțin, naivi”.

Politicianul consideră că „se cere iminent o abordare lucidă și tranșantă a „perspectivelor în caz de…” și „în caz de”. Mulți, prea mulți, consideră că avem de ales între două opțiuni, iar alegerea apare ca o procedură democratică între opțiuni echivalente. Uniunea euro-asiatică începe pe linia frontului din Ucraina, iar războiul reprezintă „invitația” propriu-zisă. Invitația  nu va putea fi respinsă. Nu vor fi prea multe condiționalități, iar după aderare vom urma soarta bașkirilor, tuvinilor și celorlalte minorități utilizate drept carne de tun: vom deveni eliberatori și noi. Aceste lucruri trebuie spuse.”

În acest contex, sunt tot mai vocale cererile de a îmbunătăţi comunicarea. Specialiştilor în comunicare, jurnaliştilor, experţilor competenţi li se cere că consilideze articolele despre fake news, care trebuie să vină la pachet cu o politică de informare a populației. „Șansa integrării în spațiul euro-atlantic pentru Republica Moldova trebuie explicată populației. Am obținut un bonus din partea Uniunii Europene, iar populația nu este pregătită pentru acest efort ceea ce înseamnă că, dacă vrem în UE, avem nevoie de mobilizare și nu de „vigilență” mincinoasă. Nu este vorba despre panică sau alarmism. Este vorba despre politici pro-europene, despre o abordare rațională a realității care ni se impune și o încercare de a înțelege unde suntem și încotro trebuie să mergem. Frica vine din necunoaștere, din tăcere și din semi-adevăruri”, susţine Igor Klipii.

Ucrainenii sunt cu siguranță victorioși până acum. Sunt foarte buni la setarea agendei, convingerea propriilor oameni să lupte, convingerea propriilor oameni să nu cedeze în fața violențelor inumane ale rușilor. Desigur este posibil să fie și o puternică reacție de apărare: oamenii realizează că dacă se predau le va fi extrem de rău.

Pe de altă parte, războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a lumii civilizate ne-a răscolit umanitatea. Este important să ne-o salvăm rămânând oameni, adică fiind solidari, implicați și cu compasiune, și să nu cădem prizonieri în narativele pro-Kremlin, care sunt atât de diverse și de toxice.

Și mai este important să ne consolidăm statul de drept. Acesta este adevăratul sistem imunitar care ne poate apăra în fața imperialismului rus și tendințelor lui dominatoare.

Lilia Grubîi