Primele zile din luna august vor fi caracterizate de ploi cu descărcări electrice, notează Studio-L cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, primele zile din ultima lună de vară vor fi ploioase, cu temperaturi încadrate între 25-32 de grade Celsius. Noaptea, mercurul termometrelor se va ridica până la 18 grade de căldură. La sfârşitul săptămânii, canicula va reveni.

Conform SHS, în această perioadă, pe întreg teritoriul ţării se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural și amenințare de incendiere a fâșiilor forestiere și a culturilor agricole.

În acest sens, salvatorii şi silvicultorii avertizează că este posibilă aprinderea terenurilor agricole, a depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.

Luna august, care a început astăzi, în calendarul popular este denumită Gustar, care vine de la „gust” şi înseamnă gustul poamelor care se coc în această lună de vară.

 Luna august sau, în tradiţia românească, “Gustar”/”Secerar”/“Măselar”, este a opta lună a anului în calendarul gregorian, pe care îl folosim şi noi, astăzi, şi ultima lună de vară. Denumirea acestei luni vine din latinescul “Augustus”, nume dat în onoarea împăratului roman Octavianus Augustus (n. 63 i.Hr. – d. 14 d.Hr.), cel care s- a aflat pentru 40 de ani în fruntea Republicii Romane şi care a obţinut nenumărate victorii în cursul supremaţiei sale, dar, mai ales, in această perioadă a anului – luna august, favorabilă războaielor.

Potrivit scrierilor lui Suetonius, unul dintre cei mai importanţi istorici romani, autor al operei “Caesarum XII vitae” (“Viaţa celor 12 Cezari”), în anul 8 i.Hr., Senatul roman a decis ca această lună să fie consacrată ilustrului împărat, iar dorinţa lui Octavianus Augustus a fost ca luna august să aibă 31 de zile, ca şi luna iulie, dedicată lui Iulius Cezar, unul dintre predecesorii săi.

Denumirea populară, “Gustar”, face referire la faptul că, în această perioadă a anului, se coc şi se gustă cele mai multe fructe şi legume, iar “Secerar” marchează “luna secerişului”. “Măselar” are legătură fie cu veriga de fier în care se fixează “măseaua coasei”, fie cu “măselariţa”, o plantă otrăvitoare, cu flori galbene, care înfloreşte în această perioadă şi care, în cantităţi foarte mici, dată fiind toxicitatea acesteia, are şi uz medical.

Lilia Grubîi