Lucrând timp de 16 ani la o fabrică de confecții din raionul Anenii Noi, Ina Baltag, în vârstă de 43 de ani, și-a consolidat capacitățile și cunoștințele necesare pentru profesia de cusătoreasă.

Totuși, deși avea în spate o experiență de lucru de peste 15 ani în profesia dată, nu a avut posibilitatea să obțină un certificat de studii, ceea ce a reprezentat un impediment în găsirea unui nou loc de muncă după închiderea fabricii de confecții în cadrul căreia activa, notează Studio-L.

Apelând la Direcția pentru ocuparea forței de muncă din Anenii Noi, dna Baltag a fost informată despre serviciile și măsurile active, destinate persoanelor care se află în căutarea unui loc de muncă, inclusiv despre oportunitatea de certificare a cunoștințelor și a competențelor dobândite în contexte de educație nonformală. 

Astfel, ghidată de specialiștii din cadrul direcției, a reușit să facă demersurile necesare și să susțină o evaluare la Centrul de validare din cadrul Centrului de Excelență în Industria Ușoară, obținând certificatul de recunoaștere a calificării.

Astăzi, Ina Baltag este încadrată din nou în câmpul muncii și activează în calitatea de cusătoreasă cu „acte în regulă” la o fabrică de confecții nou deschisă în Anenii Noi.

Dacă dețineți deja o experiență de muncă, abilități, cunoștințe și competențe, dar nu ați urmat un program de studii formale, aveți posibilitatea să obțineți actele care să vă confirme calificarea.

Adresați-vă la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă: https://anofm.md/ro/subdiviziunisau telefonați la Centrul de apel al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM): 0 8000 1000 (apel gratuit) și obțineți mai multe informații despre certificarea cunoștințelor și a competențelor dobândite în contexte de educație nonformală.

Lilia Grubîi