Din 10 mai curent, urmează să fie aplicată noua metodologie de organizare a examinării în vederea obținerii dreptului de a conduce vehicule, ce prevede excluderea probei numită „poligon”.

Agenția Servicii Publice (ASP) precizează că pentru candidații la obținerea permisului de conducere din categoria B, exercițiile din subproba „poligon” vor fi efectuate în condiții de traseu și nu pe poligonul de pe lângă centrele de instruire ale ASP, notează Studio-L.

Astfel, proba practică trafic va include și elementele subprobei poligon și nu va dura mai mult de 25 de minute.

Candidații din categoria B vor avea de executat în cadrul probei trafic una din următoarele manevre speciale: menținerea benzii la deplasarea în marșarier pe o distanță de circa 20 m; întoarcerea vehiculului în sens opus, folosind mersul înainte şi înapoi; încadrarea vehiculului în limitele spațiului de parcare.

În acelaşi timp, Agenția Servicii Publice atenţionează că candidații care până la 8 mai au susținut subproba poligon și dețin rezultatul „Admis” nu vor exercita manevrele speciale de conducere.

Lilia Grubîi