Sărbătoare mare vineri la Mănăstirea Marta și Maria din satul Hagimus raionul Căușeni.În ziua pomenirii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a fost oficiată o liturghie în aer liber, lângă biserica cu hramul “Sf. Binecredincios Voievod Ștefan cel Mare”.Evenimentul din acest an a fost unul grandios și asta pentru că a adunat mai multe fețe bisericești și credicioși din toată țara.

Liturghia a fost condusă de Mitropolitul Vladimir și Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Sărbătoarea a fost înfrumusețată de un concert duhovnicesc închinat Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani. În această perioadă a luptat pentru independenţa statală și a consolidat puterea centrală.

Cu vitejie a confruntat cu resursele mici ale Moldovei forțele vaste ale Imperiului Otoman, Poloniei şi Ungariei. Ștefan a înscris numele său în istoria eroilor ca domn curajos, modest, apărător al lumii creștine, supranumit de către Papa de la Roma „Atlet al creștinismului”.

După fiecare victorie construia lăcașuri sfinte – în semn de recunoștință față de Dumnezeu.

După oficierea Tedeumului de mulțumire închinat Sfântului Voievod, Ierarhul Orheiului s-a adresat cu cuvânt către cei prezenți:

„Dumnezeu lucrează prin Sfinții lui, care sunt frații noștri mai mari și modele vrednice de urmat. Cinstindu-l pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, să-i devenim următori, să învățăm de la el să ne păstrăm și apărăm credința, mai ales în timpurile noastre, când bântuie atâtea nonvalori. Sfântul Ștefan cel Mare a fost și rămâne un model de iubire de neam și țară, de dragoste jertfitoare față de Dumnezeu și de Sfânta Biserică. Un Domnitor care a înțeles și a trăit cu convingerea că în această viața nu poți păstra, zidi și consolida nimic fără Dumnezeu. Să ne păstrăm țara și credința nu atât pentru noi, cât pentru urmașii noștri. Să iubim Biserica lui Hristos, s-o ocrotim și să revenim mereu la ea, unde să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ofere milă, ajutor și pace, atât în țara noastră, cât și în Ucraina.”

Totodată, PS Siluan a transmis mesajul de încurajare, pace și binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, îndemnându-i pe toți să râmân cu adevărat fii și fiice ai Bisericii dreptmăritoare.

Arhimandrit Andrei (Cotruță), Duhovnicul Mănăstirii Hagimus i-a mulțumit Episcopului vicar pentru bunăvoința Preasfinției Sale de a oficia un serviciu divin la Mănăstirea Hagimus, în această zi importantă pentru toți dreptmăritorii creștini.

Galerie FOTO