Au tras o veselie de i-au auzit și satele de prin jur. Locuitorii comunei Cașcalia din raionul Căușeni au încheiat frumos cea de a cincea ediție a Festivalului La Hușcă. Cele 17 colective artistice din tot raionul au mărșăluit pe străzile satului și au îndemnat la horă toți sătenii. Oamenii le-au scos la poartă vin, plăcinte și tot felul de bunătățuri adunate prin gospodărie.

Chiote, dans și multă voie bună a fost duminica trecută în satul Coșcalia din raionul Căușeni unde tradițiile și folclorul popular au fost la ele acasă.

Festivalul care a adunat peste 200 de artiști din raionul Căușeni a început pe străzile satului, iar într-o horă comună oamenii au ajuns la Hușcă, în cel mai frumos imaș al comunei.

Și ca veselia să se încingă mai tare păhărelul cu vin și plăcintele numai scoase din cuptor au fost prezente la orice colț.

Marina Acatrinei din satul Plop-Știubei face parte din colectivul artistic Floricica Mărului.

Tânăra de 18 ani spune că astfel de festivaluri îți lărgesc orizontul asupra cunoașterii tradițiilor și obiceiurilor populare. Mai mult decât atât descoperirea oamenilor noi și a localităților din raion dau valoare turistică acestor evenimente.

Colectivele artistice din raion au pregătit și o expoziție cu articole meșteșugărești.

Copii din sat au pregătit dulciori pentru oaspeți.

Fiecare pavilion a fost amenajat în stilul specific fiecare localități în parte.

Și cum nici un festival nu lse lasă fără atingerea papilelor gustative carnea coaptă la grătar și murăturile au atras toată atenția.

Festivalul La Hușcă din satul Coșcalia raionul Căușeni este la a cincea ediție, în ultimii doi ani acesta a fost amânat din cauza pandemiei.

Potrivit Direcției Cultură a raionului Căușeni următorul festival va fi organizat la data de 14 august curent în satul Taraclia cu genericul „Prea curată-i fața pâinii”.

Galerie FOTO