Astăzi, 31 octombrie, în Monitorul Oficial Nr. 451-453 din 31.10.2024 a fost publicat Ordinul nr. 400-O din 24.10.2024, care modifică anexa Ordinului nr. 550-O/2023 referitor la Normele tehnice pentru aplicarea garanțiilor.

Scopul documentului este de a transpune prevederile Codului vamal nr. 95/2021 și cerințele UE privind eliberarea garanțiilor, cu specificarea condițiilor și termenilor pentru asumarea angajamentelor de către garant.

Modificările prevăzute includ ajustarea cererii de autorizare a utilizării garanției globale, cu posibilitatea unui cuantum redus sau exonerare de garanție, precum și a autorizației de utilizare a garanției globale, în conformitate cu cerințele Regulamentul (UE) 2447/2015. O prevedere nouă permite eliberarea de către autoritatea vamală a certificatului de garanție globală sau a celui de exonerare de garanție, atunci când este necesară pentru continuitatea procedurii de tranzit.

Noile reglementări stabilesc, de asemenea, procedura de calculare a cuantumului de referință al garanției globale, indicând elementele de bază care contribuie la determinarea acesteia și procedura de monitorizare a cuantumului de referință.

Aceste modificări urmăresc o aplicare mai eficientă și transparentă a reglementărilor vamale privind garanțiile, facilitând activitatea operatorilor economici și interacțiunea între vamă și mediul de afaceri.

Lilia Grubîi