𝐀𝐒𝐏 𝐚 𝐩𝐮𝐬 î𝐧 𝐟𝐮𝐧𝐜ț𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐫𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 î𝐧𝐦𝐚𝐭𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚𝐫𝐞
Reprezentanții companiei UTAL (Polonia), aflați în vizita de lucru la Agenţia Servicii Publice (ASP), au pus în funcțiune un nou echipament specializat de ștanțare pentru personalizarea plăcilor de înmatriculare.
Echipamentul specializat NFC Secure Plus este o soluție ce asigură gestionarea și controlulul operațiunilor desfășurate de către operator, reduce gradul de intervenție umană, crescând eficiența și precizia operațiunilor în procesul de producție a plăcuțelor de înmatriculare.
Software-ul programat efectuează verificarea automată a datelor introduse, asigurându-se că informațiile de pe plăcile de înmatriculare sunt corecte și conforme standardelor stabilite.
Totodată, noul echipament furnizează informații în timp real despre stadiul procesului de producție, facilitând detectarea și corectarea imediată a oricăror abateri sau probleme.
Astfel, prin eliminarea erorilor umane, se reduce necesitatea refacerii plăcilor rebutate, ceea ce duce la creșterea eficienței și minimalizarea pierderilor materiale.
***
Compania UTAL Sp. z o.o. din Polonia a fost desemnată câștigătoarea concursului privind achiziționarea plăcilor de înmatriculare pentru autovehicule și remorci pentru perioada 2023-2025, anunțat de Agenția Servicii Publice în anul 2023. Compania este lider mondial în producția de plăcuțe de înmatriculare. În prezent, aceasta livrează plăcuțe de înmatriculare în peste 60 de țări din întreaga lume.
Pe parcursul perioadei 2023-2025, Compania UTAL Sp. z o.o. urmează să-i livreze Agenției Servicii Publice 540 mii seturi de plăci pentru personalizarea numerelor de înmatriculare de toate tipurile.
Lilia Grubîi