Precizările Ministerului Finanțelor privitor la plafonul pentru bagajul neînsoțit expediat de o persoană fizică către o altă persoană fizică 

În legătură cu interpretările false apărute în spațiul public referitor la impozitarea trimiterilor poștale, Ministerul Finanțelor precizează că proiectul propus pentru consultare nu se referă la trimiterile poștale, ci vizează modificarea plafonului pentru bagajul neînsoțit (colet) expediat de o persoană fizică către o altă persoană fizică.

Regimul fiscal aferent trimiterilor poștale de la afaceri către persoană fizică, realizate prin intermediul platformelor de comerț electronic rămâne neschimbat, scutirea de taxe de import fiind aplicată pentru trimiterile expediate a căror valoare nu depășește 150 euro, începând cu 1 ianuarie 2024.

Actualmente, coletele transmise de o persoană fizică aflată peste hotarele țării către o altă persoană fizică se impozitează de la primul leu, respectiv, prin această măsură propusă spre discuție, se urmărește majorarea plafonului de impozitare de cel puțin 45 euro.

Decizia finală urmează a fi luată urmare  a procedurii de consultare publică a respectivului proiect. 

Ministerul Finanțelor solicită respectuos instituțiilor mass-media să ajusteze știrile în conformitate cu prevederile legale menționate.

Lilia Grubîi