Conducerea Ministerului Finanțelor desfășoară periodic vizite în teritoriu, prilej cu care sunt abordate diverse subiecte de interes pentru autoritățile administrației publice locale (APL) de ambele nivele. În vederea asigurării unei comunicări eficiente și a oferirii de suport explicativ și metodologic, s-a decis organizarea unor sesiuni de discuții între reprezentanții Ministerului și APL.

Astfel, pe 26 septembrie 2024, a avut loc prima ședință interactivă, dedicată reprezentanților APL din zona de Nord a țării, di cadrul primăriilor, Direcțiilor finanțe și trezoreriilor regionale. La eveniment au participat specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor și instituțiilor subordonate, Ministerului Educației și Cercetării, șefii Direcțiilor finanțe ale UAT de nivelul al doilea, contabili, precum și reprezentanți ai CALM și ai Programului Comunitatea mea.

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a deschis sesiunea, subliniind importanța discuțiilor regulate cu autoritățile locale pentru a sprijini implementarea corectă a legislației și pentru a soluționa problemele specifice. „Este esențial ca aceste întâlniri să fie periodice, pentru a ne asigura că legislația este aplicată eficient și că autoritățile locale au sprijinul necesar în colaborarea cu Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate”, a declarat ministra.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au prezentat și explicat aspecte legate de finanțarea instituțiilor de învățământ primar și secundar pentru anul școlar 2024-2025, procedurile de achiziții publice și modul de raportare a contractelor pentru asigurarea transparenței în utilizarea fondurilor publice, precum și volumul transferurilor pentru 2025, în contextul noului indicator privind populația.

La rândul lor, reprezentanții APL au mulțumit pentru organizarea acestei ședințe, considerând-o esențială pentru o mai bună înțelegere a proceselor aferente activității lor. De asemenea, au expus provocările cu care se confruntă la nivel local și au formulat propuneri pentru soluționarea acestora.

Maia Savva, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor, a subliniat necesitatea consolidării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a resurselor publice și a reafirmat angajamentul de a sprijini APL prin furnizarea de informații și suport metodologic, contribuind astfel la fortificarea cooperării.

Aceste ședințe vor fi organizate periodic și vor fi extinse către celelalte regiuni, oferind astfel oportunitatea de a discuta toate neclaritățile legate de aplicarea legii împreună cu Ministerul Finanțelor și instituțiile subordonate.

Lilia Grubîi