În contextul recentelor alegeri locale generale, Autoritatea Națională de Integritate  (ANI) reamintește aleșilor locali (primari și consilieri locali) despre obligativitatea depunerii declarației de avere și interese personale în termen de 30 de zile de la data expirării mandatului consiliului și primarului sau de la data validării mandatului consilierului și al primarului.

Aleșii locali care au fost din nou aleși depun două declarații, una la încetarea mandatului și una la validarea mandatului nou.

Conform Legii privind declararea averii și intereselor personale, subiectul declarării este obligat să depună declarația prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web oficială a Autorității Naționale de Integritate (www.ani.md), semnând-o în formă electronică, prin utilizarea semnăturii electronice.

Declarația în formă electronică se consideră recepționată de ANI dacă subiectul declarării primește recipisa electronică de confirmare a acceptării acesteia.

De asemenea, persoanele nou alese în funcții elective, sunt obligate în termen de 30 de zile de la data validării mandatului, să soluționeze eventuala stare de incompatibilitate generată de exercitarea simultană a mandatului de consilier sau primar și a funcțiilor prevăzute la art.7 din Legea privind statutul alesului local.

Aleșii locali sunt atenţionaţi despre obligativitatea informării ANI imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre orice situație de conflict de interese real în care se va afla, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se asigura că depun declarația corect, pentru a primi consultații în vederea respectării regimului juridic al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor, persoanele pot accesa pagina oficială a Autorității, unde vor găsi Regulamentul privind modul de completare a declarației de avere și interese personale în formă electronică și Ghidul utilizatorului pentru depunerea DAIP în formă electronică.

Contactele telefonice ale angajaților ANI dispuși să ofere consultanță sunt indicate pe banda roșie de informare, la subsolul paginii oficiale a Autorității.

(Pentru conformiatte, Lilia Grubîi)