Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcția de primar și consilieri locali din localitățile în care a fost finalizat procesul de numărare a voturilor, printre care şi satul Hagimus, raionul Căuşeni.
Astfel, din cei cinci candidaţi care au participat la scrutinul din 29 mai, cele mai multe voturi le-a acumulat reprezentantul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care a obţinut peste 59% din sufragii, notează Studio-L.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor care au participat la votare. În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de 2 săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu 2 candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Atragem atenția că toată informația oferită până la recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare poartă un caracter preliminar.
Lilia Grubîi