Pentru alegerile de primar în satul Hagimus, raionul Căuşeni, s-au înregistrat cinci pretendenţi. Este vorba de un candidat independent, precum şi reprezentanţi ai Partidului Politic „Partidul Acţiune şi Solidaritate”; Partidului Liberal Democrat din Moldova; Partidului Politic „Platforma Demnitate şi Adevăr”; Blocului electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor.

În această ordine de idei, Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că la alegerile locale noi din 29 mai 2022, pentru cele opt mandate de primar, candidează 30 de persoane. Dintre acestea, 23 sunt desemnate de formațiuni politice, iar alte şapte sunt candidați independenți. Conform criteriului de gen, 24 de candidați (76,7%) sunt bărbați și 6 (23,3%) sunt femei, notează Studio-L.

În acest fel, într-o localitate au fost înregistrați şase pretendenți la funcția de primar (s. Zastînca, rn. Soroca), în 2 localități – câte 5 candidați (s. Hagimus, Căușeni; s. Tătărești, Strășeni), în alte 2 localități (s. Glinjeni, Fălești; com. Ghetlova,  Orhei) – câte 4 candidați, iar în 3 localități (s. Moara de Piatră,  Drochia; com. Horodiște, Rezina; s. Zăicani,  Râșcani) s-au înscris în cursa electorală câte 2 candidați..

 De asemenea, în localitățile unde vor avea loc alegeri pentru o nouă componență a consiliilor locale, au fost înregistrate 8 cereri (7 dosare de partide politice și o cerere a din partea unui candidat independent). În total, au fost înregistrați 87 candidați, 49 dintre aceștia sunt bărbați, iar 38 – femei.

În acest context, în com. Bobeica, Hâncești au fost depuse liste de candidați din partea a 4 formațiuni politice, iar în com. Lozova, Strășeni – liste de candidați din partea a 3 formațiuni politice și un candidat independent.

Mai multe informații despre candidații la funcțiile elective în cadrul alegerilor locale noi din 29 mai 2022, puteți găsi pe pagina web oficială a Comisiei, la rubrica Alegeri locale noi 29.05.2022.  

Lilia Grubîi