Campania de recoltare a strugurilor este în plină desfășurare pe podgoriile din sud-estul Moldovei. De două săptămâni în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă a demarat procesul de recoltare a soiurilor timpurii de struguri, iar dacă timpul va fi favorabil, în curând vor putea fi recoltate și soiurile mai târzii. În una dintre cele mai mari întreprinderi vitivinicole din regiune, cu statut de Zona protejată  culesul strugurilor este în toi. Roada e bună spun viticultorii care afirmă că în pofida anului secetos vin va fi destul.

Pe cele 400 de hectare plantate cu viță de vie ale întreprinderii Sălcuța vin, culeul soiurilor tehnice de struguri este în toi.

Anul acesta culesul strugurilor a început din ultimele zile ale lunii august, cu soiurile mai timpuri și va continua până la sfârșitul lunii octombrie.

Chiar dacă anul a afost secetos ploile de la mijlocul verii au umplut boabele cu suc, iar lucrurile s-au normalizat.

Zilnic muncitorii culeg până la o tonăde Merlot, pino gri, aligoté, șardone sau traminer,spun că roada este frumoasă, iar vinul va ieși spumos.

În comparație cu anul trecut recolta este mai îmbucurătoare, iar cantitatea recoltată este peste măsura așteptărilor.

Viticultorii afirmă că seceta din acest an nu a afectat calitatea roadei, fiindcă vița-de-vie este o cultură rezistentă la temperaturile ridicate de vară.

În această podgorie din raionul Căușeni strugurii tehnici pot fi recoltați atât cu combina, cât și mecanizat.

Anul acesta viticultorii preferă să nu introducă combina în plantație și asta pentru a nu avea pierderi în procesul de transportare.

Chiar dacă anul acesta prețul de producție a unui kilogram de struguri a crescut cu câțiva lei din cauza majorării costurilor la inputuri, datorită secetei, agricultorii nu au avut probleme cu dăunătorii și bolile la vița-de-vie.

 

Ministerul Agriculturii estimează că producția totală de struguri din acest an, poate ajunge până la  520.000 de tone, în creștere față de cele 490.000 de tone de anul trecut.

În raionul Căușeni procesul de recoltare a strugurilor tehnici se încheie la mijlocul lunii noiembrie