Peste 800 de familii din raionul Ștefan Vodă, recepționează  în aceste zile câte 400 de kilograme de furaje pentru animale. Este vorba de locuitori din toate cele 23 de primării ale raionului care nu sunt deținători de întreprinderi agricole sau gospodării țărănești. Distribuția furajelor se datorează unui proiect al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, finanțat de Guvernul Japoniei. La data de 15 și 16 martie, 92 de familii din satul Talmaza din raionul Ștefan Vodă, au primit deja aceste furaje. Locuitorii s-au bucurat mult de ajutorul acordat și spun că acum vor avea cu ce să-și hrănească animalele.

Proprietarii de bovine mulgătoare din raionul Ștefan Vodă beneficiază în aceste zile gratuit de furaje. Se întâmplă după ce raionul a fost inclus în asistența agricolă de urgență pentru fermierii mici, care se confruntă cu efectele secetei din 2022 și ale crizei din regiune.

Proprietarii de bovine mulgătoare din raionul Ștefan Vodă beneficiază în aceste zile gratuit de furaje

Distribuția furajelor a început la data de 7 martie, iar timp de o săptămână 8 localități din raion au fost asigurate cu hrană pentru animale

Printre beneficiarii de furaje este și acest bărbat. Familia are în gospodărie o vacă și păsări, care le asigură o sursă modestă de hrană. Bărbatul, ajutat de membrii familiei, lucrează o suprafață de pământ mai mică de un hectar. Cultivă în mare parte porumb pentru a asigura furaj pentru animale.

Oamenii beneficiază de câte 400 de kg de furaje, echivalentul a 15 saci a câte 25 de kg

Peste 90 de familii din Talmaza care au la întreținere cel puțin o vacă mulgătoare beneficiază de câte 400 de kg de furaje, echivalentul a 15 saci a câte 25 de kg fiecare.

Oamenii spun că ajutorul este mai mult decât binevenit, iar furajele or fi adăugate zilnic în hrana de bază a animalelor

92 de familii din satul Talmaza au ridicat câte 400 kg de furaje

Reprezentanții Primăriei Talmaza care au întocmit listele spun că au fost selectați aproape toți deținătorii de animale din sat.

Reprezentanții donatorilor externi, care au realizat livrarea furajelor, spun că acest ajutor va contribui la securitatea alimentară a gospodăriilor.

Distribuția furajelor a început la data de 7 martie, iar timp de o săptămână 8 localități din raion au fost asigurate cu hrană

Șefa direcției Agricultură și alimentație din raionul Ștefan Vodă Diana Rusu afirmă că furajele reprezintă un adaos la hrana de bază a animalelor.

În total la nivel de țară în acest an în jur de trei mii de familii din raioanele Fălești, Ștefan Vodă, Șoldănești și Cimișlia vor recepționa câte 400 de kilograme de furaje pentru animale, în cadrul unui proiect al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, finanțat de Guvernul Japoniei.

În aceasta primăvară, de ajutor vor beneficia 12 mii de fermieri mici și gospodarii vulnerabile care au nevoie de sprijin. Astfel, pe parcursul lunii curente, în opt raioane au fost distribuite seturi de semințe de legume, în patru raioane este în plină desfășurare distribuirea furajelor pentru animalele de pe lângă casă, iar în cinci raioane vor fi distribuiți tuberculi de cartofi.