Începând cu 11 mai ASP a reluat recepționarea cererilor pentru perfectarea actelor în regim de urgență, iar acest lucru nu a ușurat în nici un fel munca inspectorilor de la ASP. Joi dimineața la orele 8.00 la ușa centrului multifunctional Căușeni așteptau în jur de 30 de oameni. Majoritatea dintre aceștia locuitori ai regiunii transnistrene, au venit la Căușeni pentru perfectarea pașaportului. Unii dintre ei spun că au venit la Centru de la orele 2 noaptea și asta pentru a reuși să-și perfecteze cât mai repede actele de identitate.Potrivit șefului Centrului multifunctional Căușeni în ultimele două săptămâni zilnic inspectorii recepționează peste 150 de cereri pentru perfectarea actelor de identitate, 60% dintre acestea sunt depuse de locuitorii regiunii transnistrene.

De mai bine de două săptămâni zeci de locuitori din raionul Căușeni, dar și din regiunea transnistreană preferă să-și perfecteze pașapoartele.

Oamenii stau în coadă și câte o zi întreagă, doar pentru a reuși să-și facă actele valabile. Această femeie cu doi copii din Tiraspol a venit la Căușeni noaptea trecută.

Ea spune că are bilet la avion și pentru a reuși să perfecteze actele la timp a prins rând de la două noaptea.Majoritatea celor care fac coadă la perfectarea pașapoartelor sunt din regiunea transnistreană.

Mai în glumă, mai în serios acest bărbat spune că vine la Centrul multifuncțional din Căușeni a cincea oară.

El afirmă că a stat în coadă și câte patru ore și to nu a reușit să dea la prelungirea pașaportului.

Cetățenii majoritatea din regiunea transnistreană recunosc ă s-au decis să-și perfecteze actele după ce situația în regiune a devenit instabilă.În coadă stau și mamele cu copii. Ele afirmă că totul funcționează după regula primul venit primul servit.Totuși pentru a scăpa de statul în rând unii cetățeni sunt nevoiți să aplice la perfectarea actelor de urgență.

Această tânără  a venit cu prietenul din Căușeni pentru ca acesta să-și perfecteze un act la locul de reședință. Ea afirmă că azi dimineață la Centrul Multifuncțional din Ștefan Vodă erau cel mult 10 oameni, pe când la Căușeni coada nu avea capăt.

Oamenii se arată nemulțumiți de aceste cozi, dar afirmă că nu au încotro.Cei care nu vor să stea la coadă li se recomandă perfectarea actelor prin programare prealabilă. La data de 12 mai programările pentru perfectarea actelor se făceau pentru data de 2 iunie.

Cei care s-au programat din timp la perfectarea pașaportului spun că nu au nici o problemă. Au venit la ASP la ora stabilită și așteptau să treacă la ghișeu.

Șeful Centrului Multifuncțional Căușeni spune că în ultimele două săptămâni cererile de perfectare a actelor de identitate a crescut simțitor. Majoritatea solicitanților fiind din regiunea transnistreană.

Potrivit lui Constantin Lungu șeful Centrului multifuncțional Căușeni pe parcursul zilei de 12 mai au fost depuse 40 de cereri pentru perfectarea actelor de identitate în regim de urgență și alte 110 pentru perfectarea documentelor în regim obișnuit.