Vorbim despre un fermier din raionul Ștefan Vodă care acum 25 de ani și-a propus să înviințeze o fermă și să se ocupe cu creșterea animalelor. A început de la câteva oi, ca ulterior să ajungă să crească ovine, căprine, porcine și chiar vite mari cornute. Spune pentru a supraviețui în Moldova trebuie să muncești cu mare dăruire, iar fiecare om are o misiune pe acest pământ, așa se face că acum ferma sa numără peste 130 de vaci, 400 de oi și miei, 10 capre și 15 porcine.

Faceți cunoștință, acesta este Ion Costin din satu Volintiri raionul Ștefan Vodă, cel pentru care dragostea și pasiunea pentru a animale s-a transformat de-a lungul anilor în afacere. Acum 25 de ani a decis să își cumpere câteva oi pentru a-și întreține familia.

Dragostea pentru animale ia marcat viața

Pofta însă vine mâncând așa că de la 50 de oi cât deținea în primul an a ajuns la 200 de ovine în anul doi, iar 10 ani mai târziu și-a cuumpărat și vite mari cornute. Spune că ferma fără porcine e risipă alimentară așa că și-a înființat și și o fermă de porci.

Astăzi afacerea este una mare cu peste 130 de capete de vite, 400 de oi, căprine, porcine și chiar doi cai

Ion Costin, fermnier Volintiri, Ștefan Vodă

Sectorul zootehnic în Moldova nu este unul ușor de îmbrățișat afirmă fermierul care susține că creșterea animalelor necesită multă muncă, dragoste și investiții

La sfârșitul primăverii veacile lui Ion Costin sunt scoase la pășunat, bărbatul afirmă că cheltuielile de întreține sunt foarte mari, iar fără subvențiiile de la stat nu există nici o șansă de a te dezvolta.

Sectorul zootehnic poate deveni profitabil dacă moldovenii vor reveni acasă

Cu banii obținuți de la stat prin subvenții nea Ion își automatizează toate procesele, astăzi animalele sale sunt mulse cu cu aparate speciale, iar adăpatul, scăldatul și hrănitul animalelor sunt mecanizate.

Și cu ovinele și căprinele este același lucru, vara sunt păscute în câmp deschis, iar iarna sunt ținute în ocol.

Bărbatul susține că prețurile pe cap de animal au scăzut simțitor în acest an, iar acest lucru se datorează prețurilor mici la cereale. Spune că atâta timp cât grâul costă puțin peste 2 lei kg, prețul pentru kg de canre vie de vită sau porc îl avantajează.

Cea mai mare probleme u care se confruntă fermierul sunt brațele de muncă. Sune că dacă moldovenii s-ar opri acasă și ar dori să se angajeze oficial, agricultura și sectorul zootehnic al țării s-ar putea dezvolta.

Potrivit ciferelor oficiale oferite de Ministerul Agriculturii în prezent, în fermele specializate din Republica Moldova sunt 13 mii de vaci mulgătoare.

Obiectivul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare este ca până în 2025 să se ajungă la 20 de mii de vaci de înaltă productivitate, care să producă în medie câte 8-9 mii de litri de lapte anual.