Pe fonul conflictului armat din Ucraina, Republica Moldova a luat o serie de decizii care vizează protecția persoanelor cu dizabilități, a persoanelor vârstnice , precum și flexibilizarea condițiilor de acces pe piața muncii din țara noastră pentru cetățenii ucraineni. Astfel, persoanele cu dizabilități, însoțite sau neînsoțite, care provin din zona conflictului armat din Ucraina şi intră în Republica Moldova, pot beneficia, la cerere, de serviciile sociale și medicale gratuite.

Ecaterina Rabeca din Voznisețc Ucraina, se află la Căușeni din data de 8 martie anul trecut.De 15 ani femeia se deplasează cu ajutorul unei cârje. S-a întâmplat după ce a suferit o traumă la coloana vertebrală, iar de atunci nu se mai poate mișca liber.

Au ajuns la Căușeni după ce zona în case se aflau era în pericol, iar de aproape un an s-a stabilit aici în întreaga familie.

Cu grad de dizabilitate este și soțul care se mișcă cu ajutorul scaunului rulant În Moldova au găsit refugiu și suport. Serviciile medicale li se acordă gratuit, inclusiv o parte din medicamente.

Dacă la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele cu dizabilități declară, în mod individual sau prin intermediul însoțitorului, că rămân în țara noastră, ele pot fi preluate, la cerere, în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Familiei pentru a beneficia de serviciile acordate în cadrul de stat acestor categorii de cetățeni.

Cetățenii ucrainieni, aflați în situații deosebite care provin din zona conflictului armat din Ucraina,  beneficiază și de asistență medicală, medicamente și dispozitive medicale gratuite.

Până în prezent spitalul raional de la Căușeni a acordat mai multe servicii medicale persoanelor refugiate în raion.

Femeia susține că visează să ajungă într-o bună zi acasă și seră că în curând calvarul se va încheia.