Lidia Chiriac are aproape 80 de ani, dintre care peste 50 i-a dedicat sistemului medical. Oficial, a ieșit la pensie încă acum 20 de ani, dar a fost rugată să rămână să lucreze ca otorinolaringolog în spitalul raional Căușeni, în condițiile în care tinerii specialiști nu vor să vină în raioane. Potrivit datelor oficiale, unul din trei medici din Republica Moldova are vârsta de pensionare.
Așa își începe ziua de muncă Lidia Chiriac din Căușeni care la cei aproape 80 de ai săi urcă scările policlinicii cu patru etaje, dintr-o răsuflare.

Nu a luat niciodată liftul pentru a ajunge în cabinet și spune că pentru o viață sănătoasă trebuie cât mai multă mișcare.
Zilnic consultă în jur de 30 de pacienți, fiecare cu problemele sale de sănătate.
Spitalul raional Căușeni îl cunoaște ca pe cele 5 degete de la mână.

Lucrează aici de la sfârșitul anilor 60 ai secolului trecut, iar de atunci a asistat la tot felul de transformări ale sistemului național de sănătate.
Îi place ceea ce face, și din această cauză a renunțat să meargă la pensie.Pacienții o apreciază și spun că mai bun medic ORL-ist nu pot găsi.
Acum câțiva ani Lidia Chiriac a înființat și un muzeu în cadrul spitalului care a avut drept scop de a scoate în evidenţă toate personalităţile care au activat de-a lungul anilor în instituția medicală.