Un caz în care a fost necesar ajutorul pompierilor a fost înregistrat ieri, în localitatea Opaci, raionul Căușeni. Aici, o ambulanță nu a putut să ajungă la pacient, întrucât drumul spre persoană era impracticabil din cauza noroiului, notează Studio-L.

Pompierii au reușit să aducă medicii către pacient. La domiciliu, doctorii au stabilit că persoana are nevoie de îngrijiri staționare. Astfel, femeia în vârstă de 77 de ani, precum și medicii care o asistau au fost transportați de către salvatori la ambulanța staționată, care ulterior, în cel mai scurt timp a ajuns la spitalul raional. În instituția medicală, femeia a primit toate îngrijirile de rigoare.

În ultimele 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 65 misiuni de salvare. Potrivit datelor acumulate din subdiviziunile teritoriale, pompierii au lichidat 8 incendii, au efectuat 12 misiuni de deblocare a persoanelor din ascensoare, dar și au efectuat lucrări de tractare a automobilelor și descarcerare a persoanelor din autoturisme.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește populației că în situații de risc trebuie apelat de urgență Serviciul 112, pentru ca ajutorul specialiștilor să fie asigurat neîntârziat.

Lilia Grubîi