O armă și un document falsificat, ridicate de la doi pasageri

În Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat doi cetățeni străini, unul dintre care deținea un permis de ședere falsificat, iar altul – a încercat să transporte ilegal peste hotare o armă.

Foto: border.gov.md

În primul caz este vorba despre un cetățean din Uzbekistan de 39 de ani. Bărbatul s-a prezentat pe sensul de intrare în R. Moldova, printre pasagerii cursei „Antalya – Chișinău”. În declarații, străinul a relatat că în țara noastră este cu scop de vizită la un prieten. Ca urmare a extinderii verificărilor, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de ședere, pretins a fi eliberat de către autoritățile ucrainene. Cercetările primare au stabilit că actul conține indici de falsificare, iar acest fapt a constituit motiv de refuz de intrare în R. Moldova pentru cetățeanul uzbec.

Cea de-a două persoană documentată este cetățeancă a Ucrainei de 33 de ani, identificată astăzi, în jurul orei 01.30, în fluxul pasagerilor de la ruta „Chișinău – Antalya”. Conform procedurilor legale, străina și bagajele acesteia au fost supuse controlului de securitate. În rezultat, polițiștii de frontieră au depistat în bagajul de cală un obiect asemănător cu armă. La extinderea verificărilor a fost confirmată bănuiala – un pistol cu încărcător și două balonașe Co2. În aceste circumstanțe, la fața locului a intervenit grupa operativă de la Sectorul Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău pentru continuarea cercetărilor. Arma a fost ridicată și va fi transmisă la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al MAI. În funcție de rezultatul expertizei se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a pasagerei. (border.gov.md)

(Pentru conformitate, Lilia Grubîi)