Centrul Hidrologic al Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru perioada de până la 30 septembrie mai multe avertizări, sub formă de Cod portocaliu şi Cod galben de scurgere scăzută.

„În legătură cu lipsa precipitațiilor, precum și din cauza temperaturilor ridicate, în intervalul 21-30 septembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează că în râurile Republicii Moldova se va menține scurgerea scăzută a apei”, indică SHS, citat de Studio-L.

Conform sursei citate, aceasta va constitui: Cod galben în râul Prut – aproximativ 40% din valorile medii multianuale lunare, precum şi în râurile mici Vilia, Racovăț, Draghiște, Ciorna, Iagorlâc, Ichel, Bâc – cca 40% din valorile medii multianuale lunare; Cod portocaliu în râul Răut (cu afluenții Căinari, Cubolta, Ciulucul de Mijloc), Botna, Cogâlnic –  10-30% din valorile medii multianuale lunare.

În context, autoritățile solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.

În următoarele zile, pe întreg teritoriul ţării se vor înregistra temperaturi de până la 18 de grade Celsius.

Lilia Grubîi