De mai bine de o săptămână locuitorii din două sate ale orașului Căușeni nu au cu ce respira. Se întâmplă după ce guboiștea de la periferia orașului Căușeni arde în continuu. Fumul toxic emanat de deșeurile menajere alarmează cetățenii din Zaim și Opaci care spun că zile la rând inhalează aer care nici pe departe nu poate fi numit curat. Oamenii afirmă că fumul se emană în permanență și că nimeni nu iau nici o măsură.
Teren destinat ocrotirii naturii, ocrotirii sănătății, activității recreative de valoare istorico- culturală, aceasta este destinația gunoiștii orășenești din Căușeni care arde în continuu de mai bine de o săptămână.
Deșeuri incendiate, o poluare pe care o simțim în majoritatea localităților din raionul Căușeni.Odată cu încălzirea timpului de afară groapa de gunoi de la periferia orașului de transformă într-un adevărat iad care mocnește în continuu
După câteva sesizări depuse de locuitorii satului Zaim, la data de 12 aprilie am mers la fața locului, în câteva minute și-au făcut apariția și viceprimarul orașului, șeful Întreprinderii salubrizare și amenajare, dar și un consilier orășenesc.
La fața locului au fost chemați și pompierii care afirmă gunoiștea arde de câteva zile. Prima sesizare fiind pe 9 aprilie Atunci au intervenit cateva echipaje de salvatori care timp de câteva ore au stins incendiul. După aceea gunoiștea este incendiată în continuu.
Viceprimarul orașului susține că incendiul ar fi fost provocat intenționat
Localnicii spun ca focul a izbucnit acum 7 zile, iar din cauza că groapa de gunoi nu este amenajată, accesul pe teritoriu este aproape imposibil, chiar și pentru mașinile de pompieri
Locuitorii satului Zaim spun că sunt sugocați de fum și nu mai știu unde să se adreseze
Teoretic autoritățile trebuie să intervină în lichidarea acestui dezastru, practic însă nu se ocupă nimeni de ele
Potrivit rapoartelor prezentate la Primăria Căușeni. În anul 2023 întreprinderea Salubrizare și amenajare a înregistrat pierderi de peste 362 de mii de lei.
În luna ianuarie 2023 printr-o decizie a Consiliului orășenesc primăria orașului Căușeni trebuia să înainteze consiliului un deviz de cheltuieli de amenajare a gropii de gunoi
În martie același an se transmite, cu titlu gratuit, din administrarea Primăriei or. Căușeni, în administrarea I.M. ’’Salubrizare și Amenajare” Căușeni, terenul cu suprafața de 1,4018 ha, ce are destinația de teren destinat ocrotirii naturii, ocrotirii sănătății, activității recreative de valoare istorico culturală
În cazul incendierii gunoiștei a intrat pe fir Inspectoratul pentru Protecția mediului care afirmă că nu poate calcula prejudiciul adus mediului în urma arderii gunoiștei
Incinerarea și arderea în aer liber a deșeurilor sunt procese care implică arderea materialelor organice și anorganice pentru a le elimina sau pentru a produce energie.
În timpul acestor procese, se generează diverse substanțe chimice și gaze, care pot fi clasificate ca emisii directe sau indirecte de gaze cu efect de seră
Aceste emisii pot varia în funcție de tipul de materiale arse, tehnologiile utilizate pentru ardere și controlul emisiilor, și pot avea un impact semnificativ asupra calității aerului și schimbărilor climatice globale.
Arderea intenționată a deșeurilor pe teritoriul depozitelor de deșeuri solide este o practică de management a deșeurilor solide în unele țări în curs de dezvoltare, si fenomenul respectiv este raportat si in cazul Moldovei.
Medicii din Moldova vorbesc într-un glas despre dauna asupra sănătății adus de inhalarea fumului toxic.
În Republica Moldova responsabil de implementarea legii deșeurilor se fac autoritățile publice locale, care la rândul lor strâng din umeri și spun că nu au surse financiare pentru a lichida dezastrul ecologic
Incendiul de la gunoiște a ajuns în vizorul Inspecției pentru protecția mediului din Căuseni, care a initiat o anchetă.