Comuna Telița, raionul Anenii Noi a găzduit sâmbătă, 8 iunie, festivalul Național de folclor,  „La Nistru la mărgioară”, a cărui primă ediție a avut loc acum 36 de ani, în anul 1988.

Festivalul La Nistru la Mărjioară comuna Telița

Acest festival adună an de an  toate formațiile folclorice din raionul Anenii Noi, cât și oaspeți din întreaga țară pentru a-și etala talentele și maiestria interpretativă pe malul Nistrului, aducându-i omagiu și închinîndu-i cântece și laude.

Programul Festivalului a inclus: Târgul meșterilor populari;Formații folclorice;Orchestre de muzică populară;

La festival au participat meşteri populari, creatori de artă tradiţională

La festival au participat meşteri populari, creatori de artă tradiţională, executată în diverse genuri: olărit, prelucrarea artistică a lemnului, croşetă, broderie, prelucrarea pieilor, împletituri din nuiele, confecţionarea instrumentelor populare, avînd posibilitatea de a comercializa lucrările expuse.

Festivalul s-a desfăşurat într-o ambianţă plăcută, în care natura, gastronomia, muzica, meşteşugăritul şi mirosul de fân proaspăt cosit  formează un tandem frumos .

La data de 9 iunie la Telița, Anenii Noi a avut loc un festival al tradițiilor

Satul Puhăceni este unul din satele care promovează valorile populare, portul și tradițiile.

Nici bucatele tradiționale și locurile special amenajate pentru copii nu au lipsit de la eveniment. 

Colectivele folclorice din tot raionul au încântat publicul

Potrivit organizatorilor, anul curent la festival au participat 24 de colective din următoarele raioane: Șoldănesti, Floresti, Rezina, Ialoveni, Strpșeni, Hîncești, Drochia, Basarabeasca, Dubăsari, Călărași, Telenești și Glodeni, 5 dinctre care au evoluat în recital (inclusiv ansamblul folcloric Kupava din Ucraina, orașul Anvangard, reg.Odesa), dar și 38 de meșteri  populari.

Festivalul din acest an a adunat și un număr mare de spectator care au venit din toate colțurile țării pentru a se bucura de tradițiiile și obiceiurile naționale.

Festivalul a fost doldora de artă, cultură și tradiții, care merită să fie în continuare descoperite, dezvoltate, menținute și transmise generațiilor viitoare.

Festivalul-concurs ”La Nistru, la mărgioară” a fost organizat de Direcția cultură, turtism și sport Anenii Noi.

Autor: Octavian Zelinski